Viaţa lor se schimbă radical până la finalul toamnei! Zodiile cărora le merge totul ca pe roate în perioada următoare

Dacă sperai ca o minune să se întâmple în viaţa ta în următoarea perioadă, astrologii au o veste extraordinară pentru tine. Dacă te numeri printre aceşti nativi, vei avea parte numai de lucruri frumoase până la finalul toamnei. Iată care sunt zodiile cu noroc:

SĂGETĂTOR: Pe plan sentimental le va merge din ce în ce mai bine în lunile care urmează, ba chiar este posibil să aibă loc o cerere în căsătorie total neaşteptată. Din păcate, Nu același lucru se poate spune despre partea financiară. Cheltuielile făcute fără măsură își vor spune cuvântul, drept urmare, se pot trezi la finalul anului cu mai puțini bani în cont.

Loading...

TAUR: Acești nativi vor avea parte de multe schimbări pe plan profesional până la finalul acestui an. Se vor implica mult în activitățile de la locul de muncă. Iar superiorii îi vor răslăti pentru efortul depus. Unii nativi vor fi avansați, în timp ce alții ar putea să primească o mărire de salariu pe care o merită pentru tot ceea ce fac. Iar o funcție mai importantă sau un salariu mai mare însemnă și o posibilitate mai mare de a schimba locuința, de a întemeia o familie, acum că își pot permite.

LEU: Nativii Leu o duc extraordinar cu sănătatea. Deşi în prima parte a anului au avut ceva probleme, totul s-a rezolvat! De acum înainte, aceştia au parte şi de mare noroc pe plan financiar şi sentimental. Ce mai?! Leii sunt regii horoscopului în perioada următoare!

Citeste si: 3 zodii cu ghinion în dragoste în această vară

Iubirile de vară de obicei ard repede și pasional, asemenea unui chibrit, puține sunt cele ajung să se transforme în ceva stabil, de durată. În vreme ce alte zodii vor avea cea mai bună vară din ultimii ani, pe plan sentimental, ghinionul poposește în viața a 3 zodii. Pregătește-te din timp să faci față oricărei provocări pe care ți-o aduce pe plan amoros vara 2018, află din rândurile de mai jos dacă astrele te-au trecut pe lista ghinioniștilor sau nu.

Iată care sunt zodiile care vor avea ghinion în dragoste în această vară, potrivit divahair.ro.

RAC

Povestea de dragoste pe care ai început-o la finalul anului trecut s-a terminat brusc în primăvara asta. Fie că te-a părăsit el, fără explicații sau ați luat împreună decizia de a merge pe drumuri separate, ia-ți gândul de la acea relație. Probabil sună dur și radical, dar în câteva luni te vei uita în urmă și vei vedea că aceasta a fost cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat. Lunile de vară vor fi în mod deosebit mai apăsătoare pentru tine, mai ales în preajma zilei tale de naștere. Vei vedea peste tot în jur cupluri îndrăgostite până peste urechi, în vreme ce tu nu ai pe cineva alături de care să-ți faci planuri de vacanță. Totuși învață să folosești această pauză în viața sentimentală în favoarea ta. Transformă timpul pierdut plângând după el în timp în clipe de meditație, relaxare și cunoaștere mai bună de sine. Astfel, spre final de august îți vei reveni tot mai mult și vei fi pregătită pentru o nouă iubire.

BALANŢĂ

Faptul că ai acceptat să te implici într-o relație superficială nu putea să îți aducă decât probleme și neliniști în suflet. Tu ești, de fel, genul “totul sau nimic”. De aceea este mai mult decât surprinzătoare – pentru tine și pentru cei care te cunosc, deopotrivă – alegerea ta de a te cupla cu un om cu care să nu împarți sentimente profunde. O vreme ți s-a părut ok și chiar ai fost fericită alături de partenerul de viață ales. Dar cum e aproape imposibil să-ți schimbi felul de a fi, dorința ta de a iubi și a fi iubită cu aceeași intensitate a pus iar stăpânire pe tine. Vei fi tot mai nemulțumită de superficialitatea cu care te tratează iubitul și nu puține vor fi nopțile în care vei adormi plângând din cauza lui. Într-un final, nu vei mai suporta atâtea lacrimi și durere și îl vei confrunta. Din păcate pentru tine, veți ajunge la concluzia că vreți lucruri diferite de la relația voastră, și despărțirea va fi inevitabilă. Încearcă să nu te lași foarte afectată de această experiență eșuată, nu te retrage, din nou, în cochilia ta. Învață ce este învățat din relație și păstrează-ți inima deschisă. Nu știi niciodată de unde va apărea cel care îți va vindeca rănile sufletești acumulate în această perioadă!

SĂGETĂTOR

Astrele nu au vești bine pentru tine. Dacă prima jumătate a lui 2018 a fost destul de liniștită pe plan emoțional pentru tine, odată cu venirea sezonului cald lucrurile se schimbă radical. Vara aceasta îți aduce dezamăgiri și dureri încă de la început, pregătește-te! Relația pe care o considerai de nezdruncinat ajunge într-un punct mort și tu te trezești, peste noapte, singură. Este foarte important să nu clachezi în aceste momente de grea încercare și să ții minte că nicio durere nu este pentru totdeauna. În ciuda faptului că simți că nimic nu mai contează pentru tine, că viața ta s-a sfârșit, conform astrelor, soarele va răsări și pe strada ta. În loc să te lași îngenuncheată, îmbrățișează haosul emoțional care îți guvernează viața vara asta și învață să-l transformi în ceva de bun augur pentru tine, pe termen lung. Dacă trebuie să treci prin experiența asta ca să înveți, în sfârșit, și această lecție de viață, atunci așa să fie…

Concluzia astrelor? Deși cele 3 zodii mai sus enumerate vor avea parte de o vară plină de dezamăgiri pe plan sentimental, de ele depinde cum acționează în aceste momente de cumpănă. Capul sus! Totul va fi bine dacă știți să vă transformați durerea în ceva pozitiv pentru noi, iar dragostea adevărată nu va întârzia să apară!

Loading...