Dorințele oamenilor se împlinesc dacă fac o vizită la mănăstirea rupestră șinca veche!

La doar 45 de kilometri de Brașov, sub Dealul Pleșu, la Mănăstirea Șinca Veche, dorințele se împlinesc. Și nu doar atât… Se spune că cine ajunge în acest loc plin de energie, începe să aibă vise și premoniții și se vindecă de boli cu apa izvorului de la ieșirea din grotă.

TEMPLUL URSITELOR

Loading...

Cunoscută și ca Templul Ursitelor sau Templul Extratereștrilor, mănăstirea Șinca Veche are o vechime de 7000 de ani, în acest loc ducându-și existența atât preoții ortodocși ai secolului al XVIII-lea cât și dacii.

Templul este format din cinci încăperi, unde se găsesc două altare, iar din hornul de pe tavan puteți vedea cerul. Legenda spune că pe peretele altarului există un portret despre care se spune că este al Mântuitorului însuși, dar și două simboluri unice: o stea cu șase colțuri, hexagrama sau Steaua lui David și cercul ying-yang.

Cine sunt cei care au construit templul? Nimeni nu a putut să răspundă unei astfel de întrebări, dar se crede că e posibil să fie opera unei civilizații extraterestre sau, poate, a unor personaje foarte avanste din punct de vedere spiritual dar și tehnologic.

De remarcat este faptul că nisipul fin din interiorul templului conține cristale de cuarț și siliciu, folosite din cele mai vechi timpuri pentru a comunica fie cu civilizațiile extraterestre, fie cu ființe din alte dimensiuni.

De asemenea, pe dealul unde Șinca Veche este amplasată, nu se poate cultivat nimic, întrucât solul este radiat. Motivul? Se crede că în vechime, aici ar fi aterizat o navă extraterestră…

Loading...